Reprezentări identitare în cultura mediatică din anii constrângerilor ideologice
| Main Author: | Alexandru BOHANȚOV |
|---|---|
| Format: | Proceeding Journal |
| Bahasa: | ron |
| Terbitan: |
, 2021
|
| Online Access: |
https://zenodo.org/record/4905963 |
Daftar Isi:
- Apelând la dicționarele de specialitate (Concepte fundamentale din ştiinţele comunicării și studiile culturale), putem înțelege mai pregnant semantica sintagmei „reprezentări identitare”, înlăturând eventualele confuzii terminologice. Este vorba de un proces social de creare (producere/ procesare) a sensului în interiorul unui sistem de semnificaţii la îndemâna (disponibil) creatorului de bunuri simbolice: rostirea, scrisul, tipăriturile, fotografia, radioul, înregistrările audio și video, filmul, televiziunea etc. Astfel, dacă ne propunem să analizăm multiplele reprezentări ori mărci ale identităţii din cadrul „industriei creative”, vom sesiza că acestea se prezintă în mai multe tipuri de media, grație unor tehnologii și discursuri distincte, constituind diverse ipostaze ale comunicării de masă sau, mai nou, domenii ale culturii media. În analiza dimensiunilor identitare ale artelor audiovizuale din perioada regimului comunist vom purcede cu anii ’60 ai secolului trecut, când s-a produs o „scurtă și efervescentă destindere culturală”, cum menționa criticul Andrei Țurcanu, referindu-se la fenomenul literar șaizecist, întrucât „obsedantul deceniu” (1950–1960) a fost – în plan cultural – unul arid din toate punctele de vedere. Vom încerca să deconstruim mecanismele de transfigurare propagandistică a realității și a discursului cultural/mediatic din societatea comunistă. Astfel, în perioada respectivă de presing ideologic, când statul totalitar era unicul proprietar al mijloacelor de comunicare în masă, existau conexiuni indestructibile între propagandă și artă, iar în procesul de construcție identitară a „omului nou” au fost puse în aplicare inginerii machiavelice de tipul homo sovieticus. Oamenii de cultură erau captivii unui dublu registru de creație, resimțind multiple tensiuni între două tipuri de discurs mediatic (de fațadă – „la comandă” și „câte ceva pentru suflet”). Vom întregi disocierile noastre cu analiza unor produse mediatice de netăgăduită valoare culturală, care se constituie în repere autentice ale identității naționale.